Comoara celor patru mercenari

Era anul 1859. Patru mercenari care-și ofereau serviciile pentru armata peruană ( un spaniol pe nume Diego Alvarez, un irlandez numit Killorain, un englez ce purta numele de Luca Barrett și un american pe care îl chema Brown ) s-au decis că trebuie să existe și alte modalități de a face rost de mai mulți bani. Și au început să caute noi oportunități.

Unul dintre bărbați a mers la preot renegat, pe nume părintele Matteo. Preotul i-a spus despre o comoara ascunsă și bine păzită la o biserică din orașul Pisco din Peru. Cei patru au întocmit un plan, au plecat din armată și au ajuns la Pisco.

Biserica din Pisco, Peru

Alvarez și Killorain erau catolici și a început să participe zilnic la slujbe. Ei au devenit enoriași model. După un timp, s-au dus cu o poveste teribilă la preoții locali. Ei le-au spus slujitorilor bisericii că un preot renegat, cunoscut ca părintele Matteo, știe despre o comoara și adună un grup mare de bandiți cu care să fure tezaurul.

Preoții au crezut povestea, iar Alvarez a venit cu un plan pentru a proteja comoara. A propus să încarce comoara pe o corabie și să o mute în siguranța la Callao. Alvarez și cei trei prieteni ai săi și-au oferit bucuroși serviciile lor, în calitate de gardieni ai comorii pe durata transportului.

Conform documenteler bisericesti, preoții au încărcat următoarele obiecte pe o navă în micul port Pisco :

        14 tone de lingouri de aur
        7 sfeșnice mari de aur cu pietre prețioase
        38 coliere lungi cu diamante
        O anumită cantitate de inele
        O anumită cantitate de brățări cu pietre prețioase
        O anumită cantitate de cruci cu pietre prețioase
        Un braț de pietre prețioase neprelucrate
        Diverse alte bijuterii și obiecte de ornament din metale prețioase
        Un braț de dubloni spanioli

Dubloni de aur

Corabia a inceput să navigheze spre Callao, cu unii dintre preoți, echipajul navei și cei patru gardieni. Odată ajunsi în larg, căpitanul, echipajul și preoții au fost uciși de cei patru "gardieni".


Alvarez s-a gândit că ar putea ascunde comoara prădată în partea din față a corabiei, până se apropie de uscat, apoi să ingroape comoara undeva la țărm, să ducă iarăsi corabia în larg. să o scufunde și apoi să anunțe autoritaților naufragiul.



În acest fel, nimeni nu i-ar suspectat vreodată de crime și de furtul comorii bisericii. Apoi ar putea naviga cu altă corabie la locul numai de ei știut al comorii și să recupereze prada.

Cei patru bărbați au stabilit un curs spre Tahiti, pentru a face rost de provizii.

Insule din Tahiti, Tuamotu

După aceea s-au îndreptat într-o zonă cu multe insule mici și atoli.

În decembrie 1859 ajunseseră la un mic atol de corali din grupul Tuamotu. Nu exista nici port în zonă, astfel încât au transportat comoara cu barcă mică, efectuând mai multe tansporturi până cel mai toată comoara a fost adusă pe atol.

Alvarez a făcut o hartă, dar nu a știut ce nume avea atolul. Cei patru au mers în Katiu, iar Alvarez a descris unui localnic singuratic atolul și l-a rugat îi spună numele acestuia . Omul i-a spus că atolul se numește Pinaki. Alvarez nu dorea să existe bănuieli, așa că a decis să curme cu o lovitură năprasnică viața localnicului.


Întâmplarea a enervat localnicii, iar cei patru bărbați au trebuit să fugă în grabă din zonă. Alvarez nu și-a dat seamă că localnicul se gândise la un alt atol, confundându-l cu atolul Pinaki.

Cei patru mercenari au scufundat nava în largul coastei Australiei și au vâslit spre țărm. Povestea naufragiului a fost credibilă pentru autorități, iar ei si au trăit o perioadă cheltuind o parte mică a comorii, pe care o luaseră cu ei.

Dar se pare că au trăit prea bine. Pentru că atunci când a venit timpul să pună bani împreună pentru o expediție de preluare a comorii din atol, nu au mai avut fonduri suficiente.

Ei au încercat să împrumute bani, spunându-le unor potențiali investitori că au găsit o hartă a unei comorii. Însă povestea lor nu a functionat. Aveau rapid nevoie de bani.

S-au dus și s-au angajat. Alvarez și Barrett au fost uciși într-o altercație cu localnicii . Apoi Killorain și Brown a ucis un om într-o încăierare. Cei doi au fost condamnați la 20 ani de închisoare. Brown a murit în timp ce ispășea pedeapsa.


Legenda continuă în luna mai a anului 1912, când un cu totul alt personaj, Charles Howe, se întorcea la locuința sa de lânga Sydney. Era o seară ploioasă și a intrat repede în casă.

Sidney, 1912

După un timp a auzit o bătaie în ușă. A deschis și a văzut un vagabond bătrân care cerșea. Charles Howe a dat de mâncare cerșetorului, lăsându-l să își usuce hainele. Vagabondul a plecat apoi.

Patru luni mai târziu , Howe a fost chemat la spitalul din Sydney. Bătrânul vagabond era foarte bolnav și dorea să discute cu el. Cerșetorul i-a spus lui Howe că numele său a fost Killorain și că el, impreună cu alții trei tovarăși, au îngropat o comoară departe în ocean. Dar el a petrecut cea mai mare parte a vieții în închisoare și nu a mai fost niciodată capabil să meargă după ea. El i-a dat lui Howe harta desenată de Alvarez și i-a istorisit întreaga poveste, spunându-i să recupereze comoara.

Howe a plecat și a început să verifice povestea bătrânului. El a constatat că într-adevăr nu a existat un transport valoros de la biserica din Pisco și că patru bărbați au ajuns în Cooktown în februarie 1860, după ce corabia lor naufragiase. El a revenit la spital pentru a vorbi cu Killorain, însă fostul mercenar plecase din această lume.

Howe a vândut tot ce avea și a pornit spre Tahiti. De acolo, el a plecat spre micul atol Pinaki. S-a stabilit pe atol în februarie 1913. Howe a petrecut 13 ani căutând comoara din atol, săpând sistematic.

Atolul Pinaki

În cele din urmă s-a întors la Tahiti. Howe a întrebat localnicii despre Bird Bosun, corabia plecase de la Pisco. Unii bătrâni i-au spus că nu a ancorat o astfel de corabie în apropiere de Pinaki, ci fusese una lângă un alt atol în acea vreme.

Howe a plecat spre noua locație, cu harta ascunsă la piept.

În trei zile de căutări, deja găsise bijuterii și monezi de aur.


Trebuia insă să afle unde sunt lingourile.

Potrivit hărții lui Alvarez, aurul era ascuns în partea de jos a unui bazin în formă de pară. El a cercetat locul și a găsit niște bucăți de lemn. Acestea i-au indicat că găsise locația lingourilor de aur si a început să sape. Lingourile de aur erau acolo, o comoară imensă care strălucea în razele soarelui. Dăduse lovitura cea mare, după atâția ani de trudă.

Dar să transporti 14 de tone de aur de pe un atol nu atât de simplu. De asemenea, Howe nu dorea să afle cineva ce găsise.

Localnicii știau că fusese pe atolul Pinaki și că petrecuse ani căutând ceva. El a ingropat în cufere monezile și bijuteriile găsite, a astupat lingourile de aur și a luat doar o cantitate foarte mică din comoară, dând de înțeles localnicilor că nu a găsit nimic.

Howe s-au întors în Australia și a strâns un mic grup de aventurieri și investitori, apoi au inceput să facă planurile pentru a recupera comoara. În timp ce se pregăteau si strângeau cele necesare, Howe a plecat o perioadă.

Era deja anul 1932. A ținut legătura cu grupul cu care planuise recuperarea comorii, dar pentru un timp. Apoi, despre Howe nu s-a mai auzit nimic.


În ianuarie 1934, grupul a ajuns in Tahiti. Ei au cautat atolul și de abia a treia zi au crezut că l-au găsit. Au inceput să caute comoara, nu au descoperit nimic, iar după un timp au rămăs fără bani. Investitorii au refuzat să asigure mai multe fonduri într-o vânatoare de comori pe care o credeau fără șanse de reușită, iar echipa a fost forțată să renunțe.


Legenda se termina acolo și atunci. Cele 14 de tone de aur, bijuterii și monezi erau aparent de nerecuperat.

Să recapitulăm ce știm de locație, plus elemente noi care au fost adaugate din povestirea lui Howe către membrii expediției din anul 1934:

- Insula este situată în apropiere de Katiu și Makemo.
- A fost o insulă nelocuită în zilele de Alvarez,  ale lui Howe și in perioada expediției din anul 1934.
- Valurile sunt foarte puternice lângă recif.
- Nu există nici o posibilitate de ancorare sau de intrare pentru o navă.
- A fost a treia insulă vizitată de expediție. Ei au găsit locul corect abia in ultima zi.
- Există o culme de corali pe partea de est a atolului.
- Există o trecere doar în partea stângă.
- Există o concavitate în formă de pară, aproximativ la trei mile de trecere, cu șapte blocuri de corali în apropiere.

Așadar, este o hartă a comorii destul de exactă. Însă nimeni nu a găsit până acum comoara. Sau...