Povestea medievală a comorii unui fost episcop și a unor pirati a fost descoperită în documente din arhivele Vaticanului, recent publicate. Povestea poate părea mai mult scenariu unui film, dar documentele sunt cât se poate de autentice.
În primele luni ale anului 1357, São Vicente, o navă încărcată cu comorile unui fost episcop, a ridicat ancora de la Lisabona, conform acestor documente din arhiva Vaticanului.
![]()
Încărcătura acestei corăbii a inclus aur, argint, inele, tapiserii, bijuterii, tăvi ornate și chiar altare portabile. Această comoară fusese deținută de către Thibaud de Castillon, un episcop din Lisabona ( Spania ) ce plecase de curand in lumea celor drepti, dar care dobândise în timpul vieții o mare avere, prin exercitarea funcțiilor sale.
El condusese și exploatase episcopia printr-un vicar general, timp de trei ani, perioadă în care a reușit o colaborare comercială cu negustori importanți din Montpellier, precum Peire Laugautru și Guilhem Parayre. Activitatile comerciale din Marea Mediterană și Oceanul Atlantic au inclus comerț cu mărfuri diverse, cum ar fi de exemplu lâna, al cărei preț oscila puternic, putând aduce profituri însemnate.
Episcopul De Castillon nu a trebuit să depună un jurământ de sărăcie (nu toți preoții erau obligati să jure astfel ), dar modul în care a dobândit averea sa rămâne oricum suspect.
Camăta, adică banii împrumutați cu o rată ridicată a dobânzii, era un păcat suprem, iar profitul din investițiile comerciale era considerat acțiune cămătărească. Se presupune că pentru motiva Bisericii obtinerea profiturilor, Castillon a făcut eforturi stângace, pretinzând că averea sa a fost de fapt obtinută indirect, cu ajutorul colaboratorilor săi, adică Laugautru și Parayre.
Administrația papală și-a întors însă privirile în altă parte. Comerțul in Marea Mediterană si Oceanul Atlantic a fost considerat probabil de către Camera Apostolică ( organizația responsabilă de finanțele papale ) ca o experiență de dorit pentru un episcop, mai ales că, după trecere in lumea celor drepti, averea lui Thibaud revenea oricum Bisericii.
Misiunea corabiei São Vicente a fost de a duce comoara episcopului la Avignon, în Franța, unde a era Papă Inocențiu al VI-lea ( 1352-1362). În secolul al XIV-lea, papii aveau de multe ori reședința în Avignon, din cauza tulburărilor politice din Italia.
![]()
În timp ce naviga în apropiere de Cartagena, în zilele noastre un oraș situat in Spania, echipajul navei, ce era format din aproximativ o duzină de oameni, a fost atacat de către două nave pirat. Una dintre galerele piraților era comandată de către un om pe nume Antonio Botafoc." Cuvântul "botafoc"însemna "explozie de foc", dar nu era numele real al piratului, acesta pierzându-se in negura istoriei, în favoarea poreclei. Cealaltă navă era comandată de către Martin Yanes.
![]()
Nava lui Botafoc era puternic înarmată. Documentele indică faptul că echipajul său avea spade (săbii cu lame curbate, folosite de către marinari și pirați) și alte arme de război, printre care și mai multe baliste, care erau un fel de arbalete mari, capabile sa lanseze cu viteză proiectile din piatră cu diametrul de 23 cm. Două astfel de dispozitive erau plasate în corpul navei, una deasupra punții, iar altele erau mobile.
![]()
Confruntați cu această putere de foc copleșitoare, echipajul navei São Vicente nu a avut de ales și a predat comoara.
În timp nava piratului Yanes a reusit sa scape cu prada, echipajul navei lui Botafoc nu a fost la fel de norocos, corabia acestuia eșuând în apropierea orașului Aigues Mortes din Franța. Garnizoana locală a capturat echipajul lui Botafoc și i-a spânzurat pe plajă. Doar Botafoc și câțiva dintre ofițerii săi au fost cruțați și au fost trimiși la închisoare, în așteptarea sentinței, fiind temporar iertați fiindca au predat o cantitate mare de monede din aur episcopului din Torino, care s-a întâmplat să se afle în reședință de la Montpellier. Astfel, Botafoc a fost predat căpitanului Aigues Mortes, în timp ce colegul său și un alt ofițer au intrat în custodia Mareșalul de justiție papal de la Avignon.
Înainte ca autoritățile să asigure nava pirat eșuată, pescarii locali au luat elemente din navă, în virtutea dreptului la salvare.
Pe 11 februarie 1357, Jean des Baumes, un funcționar al unui judecător local, a luat inventariat bunurile rămase. În afară de structura de navigatie a corabiei, odgoane, vâsle, armament și tachelaj, funcționarul judecătorului a enumerat o mare cantitate de loturi de îmbrăcăminte și pânză, dar si obiecte cum ar fi cărți și veșminte bisericești. Inventarul mobil a fost trimis Papei, care a folosit o parte dintre obiectele recuperate pentru a face cadouri și pentru a plăti soldați, curteni și alte categorii de personal.
Desi echipajul lui Botafoc a fost spânzurat, ofițerii săi au primit până la urmă doar o amendă, după cum indică înregistrările Vaticanului. Se pare că Botafoc de asemenea a reușit să scape de funia călăului: o uriasă amendă plătită finanțelor Vaticanului ar fi adus iertarea pentru căpitanului piraților.
![]()
Despre cea de-a doua corabie de pirați care a atacat São Vicente nu există însa alte mențiuni în înregistrările istorice ale Vaticanului, ceea ce înseamnă ca echipajul piratului Yanes a scăpat cu comorile de aur ale fostului episcop.
În primele luni ale anului 1357, São Vicente, o navă încărcată cu comorile unui fost episcop, a ridicat ancora de la Lisabona, conform acestor documente din arhiva Vaticanului.
Încărcătura acestei corăbii a inclus aur, argint, inele, tapiserii, bijuterii, tăvi ornate și chiar altare portabile. Această comoară fusese deținută de către Thibaud de Castillon, un episcop din Lisabona ( Spania ) ce plecase de curand in lumea celor drepti, dar care dobândise în timpul vieții o mare avere, prin exercitarea funcțiilor sale.
El condusese și exploatase episcopia printr-un vicar general, timp de trei ani, perioadă în care a reușit o colaborare comercială cu negustori importanți din Montpellier, precum Peire Laugautru și Guilhem Parayre. Activitatile comerciale din Marea Mediterană și Oceanul Atlantic au inclus comerț cu mărfuri diverse, cum ar fi de exemplu lâna, al cărei preț oscila puternic, putând aduce profituri însemnate.
Episcopul De Castillon nu a trebuit să depună un jurământ de sărăcie (nu toți preoții erau obligati să jure astfel ), dar modul în care a dobândit averea sa rămâne oricum suspect.
Camăta, adică banii împrumutați cu o rată ridicată a dobânzii, era un păcat suprem, iar profitul din investițiile comerciale era considerat acțiune cămătărească. Se presupune că pentru motiva Bisericii obtinerea profiturilor, Castillon a făcut eforturi stângace, pretinzând că averea sa a fost de fapt obtinută indirect, cu ajutorul colaboratorilor săi, adică Laugautru și Parayre.
Administrația papală și-a întors însă privirile în altă parte. Comerțul in Marea Mediterană si Oceanul Atlantic a fost considerat probabil de către Camera Apostolică ( organizația responsabilă de finanțele papale ) ca o experiență de dorit pentru un episcop, mai ales că, după trecere in lumea celor drepti, averea lui Thibaud revenea oricum Bisericii.
Misiunea corabiei São Vicente a fost de a duce comoara episcopului la Avignon, în Franța, unde a era Papă Inocențiu al VI-lea ( 1352-1362). În secolul al XIV-lea, papii aveau de multe ori reședința în Avignon, din cauza tulburărilor politice din Italia.
În timp ce naviga în apropiere de Cartagena, în zilele noastre un oraș situat in Spania, echipajul navei, ce era format din aproximativ o duzină de oameni, a fost atacat de către două nave pirat. Una dintre galerele piraților era comandată de către un om pe nume Antonio Botafoc." Cuvântul "botafoc"însemna "explozie de foc", dar nu era numele real al piratului, acesta pierzându-se in negura istoriei, în favoarea poreclei. Cealaltă navă era comandată de către Martin Yanes.
Nava lui Botafoc era puternic înarmată. Documentele indică faptul că echipajul său avea spade (săbii cu lame curbate, folosite de către marinari și pirați) și alte arme de război, printre care și mai multe baliste, care erau un fel de arbalete mari, capabile sa lanseze cu viteză proiectile din piatră cu diametrul de 23 cm. Două astfel de dispozitive erau plasate în corpul navei, una deasupra punții, iar altele erau mobile.
Confruntați cu această putere de foc copleșitoare, echipajul navei São Vicente nu a avut de ales și a predat comoara.
În timp nava piratului Yanes a reusit sa scape cu prada, echipajul navei lui Botafoc nu a fost la fel de norocos, corabia acestuia eșuând în apropierea orașului Aigues Mortes din Franța. Garnizoana locală a capturat echipajul lui Botafoc și i-a spânzurat pe plajă. Doar Botafoc și câțiva dintre ofițerii săi au fost cruțați și au fost trimiși la închisoare, în așteptarea sentinței, fiind temporar iertați fiindca au predat o cantitate mare de monede din aur episcopului din Torino, care s-a întâmplat să se afle în reședință de la Montpellier. Astfel, Botafoc a fost predat căpitanului Aigues Mortes, în timp ce colegul său și un alt ofițer au intrat în custodia Mareșalul de justiție papal de la Avignon.
Înainte ca autoritățile să asigure nava pirat eșuată, pescarii locali au luat elemente din navă, în virtutea dreptului la salvare.
Pe 11 februarie 1357, Jean des Baumes, un funcționar al unui judecător local, a luat inventariat bunurile rămase. În afară de structura de navigatie a corabiei, odgoane, vâsle, armament și tachelaj, funcționarul judecătorului a enumerat o mare cantitate de loturi de îmbrăcăminte și pânză, dar si obiecte cum ar fi cărți și veșminte bisericești. Inventarul mobil a fost trimis Papei, care a folosit o parte dintre obiectele recuperate pentru a face cadouri și pentru a plăti soldați, curteni și alte categorii de personal.
Desi echipajul lui Botafoc a fost spânzurat, ofițerii săi au primit până la urmă doar o amendă, după cum indică înregistrările Vaticanului. Se pare că Botafoc de asemenea a reușit să scape de funia călăului: o uriasă amendă plătită finanțelor Vaticanului ar fi adus iertarea pentru căpitanului piraților.
Despre cea de-a doua corabie de pirați care a atacat São Vicente nu există însa alte mențiuni în înregistrările istorice ale Vaticanului, ceea ce înseamnă ca echipajul piratului Yanes a scăpat cu comorile de aur ale fostului episcop.