Quantcast
Channel: HARTA COMORII
Viewing all articles
Browse latest Browse all 410

A descoperit cu detectorul de metale o sabie și o spadă dacică, precum și alte patru artefacte

$
0
0
Un detectorist a descoperit în Muntii Orăștiei o sabie și o spadă din perioada Regatului Dac, precum si alte patru artefacte ( două sape, un vârf de lance și un obiect greu de individualizat ), pe care le-a predat la Direcția pentru Cultură Hunedoara. În final acestea au ajuns la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Artefactele au fost expuse deja de pe 18 octombrie 2013 la o conferință de presă, la care a fost prezentă și Angelica Bălos, consilierul superior de la Direcția pentru Cultură care a preluat obiectele de la pasionatul căutător de comori, ce descoperise cinci dintre ele în zona satului Ursici din comuna Boșorod, iar al șaselea în Romoșel, comuna Romos.

Artefactele descoperite. Sursa foto: servuspress.ro

Iosif Vasile Ferencz, cercetător științific la MCDR Deva, a expertizat piesele, declarând că sabia și spada sunt artefcate foarte rare.

Cu toate acestea, valoarea financiară totală a obiectelor găsite a fost estimată la doar 1200 de euro, descoperitorul fiind îndreptăţit să primească 30% din valoarea lor. Cea mai valoroasă este sabia curbată, pentru că este rară şi s-a păstrat mai bine decât celelalte obiecte.

Sabia dacica descoperită - Sursă foto: servuspress.ro

“Sunt şase piese care au fost descoperite pe raza localităţilor Ursici şi Romoşel. Cele mai valoroase sunt o spadă şi o sabie curbată, cu un singur tăiş. Este un caz fericit că aceste piese ajung în patrimoniul muzeului din Deva”, a declarat la conferinţă de presă, cercetătorul ştiinţific Vasile Iosif Ferencz.

Descoperitorul deţine un detector de metale autorizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara. El a predat cele şase piese specialiştilor de la Direcţia Judeţeană de Cultură Hunedoara, afirmând că este pasionat să caute obiecte vechi cu ajutorul detectorului de metale.

“Ştiam că persoana respectivă deţine un detector de metale şi are autorizaţie de deţinere, de la poliţie. Bărbatul a spus că pentru el este un hobby să caute astfel de obiecte. Este pentru prima oară când se predau asemenea obiecte la sediul Direcţiei Judeţene de Cultură Hunedoara”, a afirmat arheologul Angelica Bălos, din cadrul instituţiei menţionate.

Ea a precizat că specialiştii Direcţiei de Cultură Hunedoara au anunţat poliţia şi autorităţile locale de faptul că pe teritoriul comunelor Boşorod şi Romos au fost descoperite piese de origine dacică şi că acele zone trebuie protejate.

După expertiza și inventarierea efectuată, va fi întocmit un proces verbal de evaluare a artefactelor descoperite, care vor intra apoi în restaurare.

Descoperitorul din Deva, care a găsit comoara arheologică folosind un detector de metale, a depus la Direcția pentru Cultură Hunedoara o cerere de răscumpărare în baza legii privind patrimoniul cultural.

Potrivit specialiştiilor din cadrul celor două instituţii de cultură, căutările voluntare după comori nu sunt încurajate, în primul rând pentru că obiectele descoperite şi scose din mediul lor îşi pierd valoarea istorică. Destul de amuzantă declarația...  :)

Însă gestul căutătorului de comori de a preda obiectele, mai spun cele două instituții, este unul de apreciat.

Viewing all articles
Browse latest Browse all 410

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>