Quantcast
Channel: HARTA COMORII
Viewing all articles
Browse latest Browse all 410

Un român a descoperit cu detectorul de metale pumnale și alte artefacte dacice

$
0
0
Tudor Ponoran are 24 de ani şi este pasionat de istorie, în special de civilizaţia din perioada dacilor. Locuieşte în oraşul Zlatna şi deţine de aproximativ 3 ani un detector de metale, pentru care are autorizaţie de la poliţie. Într-una dintre plimbările pe dealurile din jurul oraşului a realizat o descoperire arheologică foarte importantă.


La circa 10 kilometri sud de oraş, pe un deal, între două stânci, a găsit cinci morminte dacice în care se aflau unelte şi arme vechi de peste 2.000 de ani. Specialiştii au estimat că datează din perioada secolelor II – I înainte de Hristos. În morminte au fost găsite pumnale de tip sica, vârfuri de lance, două zăbale, un pinten şi părţi din mai multe teci. Unele dintre acestea s-au păstrat în condiţii foarte bune, ceea ce reprezintă o altă premieră, informează ziarul Adevarul.




„Mi-am îndeplinit un vis şi anume acela de a descoperi ceva foarte valoros din punct de vedere istoric. Descoperirea în sine este extraordinară. Nu m-a interesat valoarea obiectelor găsite. Am colaborat foarte bine cu reprezentanţii Muzeului Unirii şi cu cei de la poliţia patrimoniului. Le-am găsit într-o zonă care nu era clasificată ca făcând parte din repertoriul arheologic naţional. Am mai găsit şi alte obiecte, cu alte ocazii, dar tezaurul dacic este ceva deosebit. Sunt foarte fericit şi văd că după vizită mea culturală de la Roma, anul trecut, unde mi-am cultivat un cult al dacilor foarte acut, mi-a răsărit şi un noroc de a intra în contact cu civilizaţia lor”, spune Tudor Ponoran.




Pumnalele, la fel ca şi cele de pe Columna lui Traian

Obiectele descoperite în Apuseni se află acum în posesia muzeului din Alba Iulia, unde a fost demarat procesul de restaurare, urmând să fie realizată o expoziţie permanentă. Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Alba a demarat procedurile pentru a clasa zona descoperirii ca sit arheologic. În prezent, orice activitate în sit este ilegală. Descărcarea arheologică se va realiza, cel mai probabil, la primăvară. Potrivit tânărului, pumnalele de tip sica sunt exact precum cele sculptate pe Columna lui Traian de la Roma. Lăncile erau îndoite pentru că aşa era ritualul de înmormântare al dacilor. Trupurile celor morţi erau arse pe rug împreună cu obiecte şi arme care le-au aparţinut. Ulterior, cenuşa era îngropată împreună cu acestea.





“Posibil să se fi dat o bătălie acolo”

”Adâncimea la care am găsit tezaurul a fost între 35 şi 45 de centimetri. Locul l-am ales pentru că reprezenta o posibilă trecătoare între două stânci mari, cam de 20 de metri înălţime. Din vârful acestora se pot observa mai multe culmi de deal la kilometri în depărtare. M-am gândit că ar fi fost interesant să fie ceva pe acolo şi a fost. Ba mai mult decât atât, am observat şi nişte scobituri în stâncă, ca nişte adăposturi pentru pază. Şi acest aspect mi-a trezit ideea că putea fi o trecătoare păzită. Detectorul sună foarte mult acolo şi sunt multe cuie şi vârfuri de pumnale, posibil să se fi dat o bătălie”, povesteşte tânărul din Zlatna. Tudor Ponoran este absolvent al Facultăţii de Drept şi este fiul primarului din Zlatna, Silviu Ponoran. În prezent este consilier juridic la o societatea comercială care îi aparţine fratelui său şi se pregăteşte pentru examenul de admitere în Baroul de Avocaţi.



În curând, expoziţie la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia

„Cine le-a găsit va primi o recompensă, obiectele fiind evaluate de noi undeva la suma de 4.500 de lei. Vor fi restaurate şi apoi puse în valoare în cadrul unei expoziţii pe care intenţionăm să o facem pe parcursul acestui an. Muzeul Naţional va avea cele mai multe pumnale de tip sica din ţară. La o primă vedere ele provin din 5 morminte care s-ar data din secolul al II-lea Înainte de Hristos”, a declarat Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.









Descoperirea demonstrează prezenţa dacilor în această zonă a Apusenilor, încă dinainte de cucerirea Daciei de către Imperiul Roman. În perioada romană, pe teritoriul actualului oraş Zlatna a existat o aşezare înfloritoare ce purta numele de Ampelum şi care a fost un important centru de exploatare a aurului care a purtat chiar rangul de ”Municipium”. În 2013, pentru a aminti de originile dacice ale locurilor, primăria oraşului a amplasat în centrul localităţii un bust al regelui Burebista.

Viewing all articles
Browse latest Browse all 410

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>