Alaric (370-410) a fost rege al vizigoților in anii 390-410.
Alaric (Alarich sau Ulrich, în latină Alaricus) s-a născut în jurul anului în anul 370 în Dobrogea de astăzi, în preajma Deltei Dunării, fie în insula Peuce (un grind din deltă), fie mai probabil în castrul de la Platei Pegiae, vizigoții fiind atunci foederati ai romanilor (castrul se găsește pe teritorul actualei comune Dunavățu de Jos).
Prima apariție a lui Alaric pe scena politică a fost ca liderul unei trupe mixte de goți și popoare aliate care au invadat Tracia în 391, când au fost opriți de generalul roman jumătate vandal, Stilicho.
Aderând mai târziu în armata romană, și-a început cariera sub comanda gotului Gainas. În 394 Alaric a condus o forță gotă de 20.000 care l-a ajutat pe împăratul roman de răsărit, Teodosiu I, să-l învingă pe Arbogast, uzurpatorul franc, în bătălia de la Frigidus.
![]()
În ciuda sacrificiului a aproximativ 10.000 de goți, Alaric a fost nemulțumit de recunoștința împăratului. Dezamăgit, a părăsit armata și a fost ales conducător al vizigoților în 395, mărșăluind spre Constantinopol până când a fost oprit de către forțele romane.
S-a mutat apoi spre sud în Grecia, unde a jefuit Pireul (portul Atenei) și a distrus Corintul, Megara, Argosul și Sparta. Ca răspuns al împăratul răsăritean Flavius Arcadius, Alaric a fost numit magister militum în Illyricum.
În 401 Alaric a invadat Italia, dar a fost învins de către Stilicho la Pollentia (Pollenza modernă) pe 6 aprilie 402.
O a doua invazie, de asemenea, s-a încheiat cu înfrângerea în bătălia de la Verona, deși Alaric a forțat Senatul roman să-i plătească o subvenție importantă. În timpul invaziei italiene a lui Radagaisus, Alaric a rămas inactiv în Iliria. În 408, împăratul occidental Flavius Honorius a ordonat executarea lui Stilicho și a familiei sale, pe fondul zvonurilor că generalul a făcut o înțelegere cu Alaric. Honorius, apoi, a incitat populația romană să masacreze mii de soții și copii ale goților care servesc în armata romană.
![]()
Deplasându-se rapid de-a lungul drumurilor romane, Alaric a jefuit orașele Aquileia și Cremona și a devastat terenurile de-a lungul Mării Adriatice. Liderul vizigot a asediat la Roma în 408, ca în cele din urmă, Senatul să-i acorde o subvenție substanțială. În plus, Alaric a forțat Senatul să elibereze toți cei 40.000 de sclavi goți din Roma.
Honorius, cu toate acestea, a refuzat să-l numească pe Alaric în calitate de comandant al Armatei romane occidentale, iar în 409 vizigoții au înconjurat din nou Roma. Alaric a ridicat asediul după proclamarea lui Attalus ca împărat al Vestului.
Attalus l-a numit magister utriusque militiae, dar a refuzat să-i permită să trimită o armată în Africa. Negocierile cu Honorius s-au deteriorat, iar Alaric l-a detronat pe Attalus în vara anului 410, și a asediat Roma pentru a treia oară. Aliații din capitală au deschis porțile pe 24 august, iar timp de trei zile trupele sale au devastat orașul. Deși vizigoții au jefuit Roma, au tratat locuitorii uman și au ars doar câteva clădiri.
Roma, după o perioadă lungă de glorie împotriva dușmanilor săi, era acum la mila cuceritorilor săi externi.
![]()
Toate aceste atacuri i-au adus o prada imensa in aur si argint.
Alaric a mărșăluit spre sud în Calabria. A dorit să invadeze Africa, care datorită cerealelor sale a devenit cheia Italiei. Dar o furtuna i-a făcut navele bucăți și mulți dintre soldații săi s-au înecat.
Alaric a murit la scurt timp după acea, în Cosenza, probabil de febra, la vârsta de circa patruzeci de ani (presupunând din nou, o naștere în jurul 370), iar trupul său si comorile au fost, conform legendei, îngropat sub albia râului Busento.
Prizonieri din Calabria au fost folositi pentru a devia temporar fluxul râului Busento, lângă Cosenza.
Busento este un râu din Calabria, Italia care izvorăște din muntele Cocuzzo, fiind un afluent al râului Crati.
![]()
Alaric a fost pus pe calul său, înconjurat de o comoara și îngropat pe fundul râului.
![]()
Râul a fost apoi restaurat la cursul său normal, iar prizonierii au fost eliminați.
Legenda spune că tezaurul a constat din 25 de tone de aur și 150 de tone de argint.
Deși este puțin probabil ca vizigoții sa fi lăsat ascunsă comoara atât de mult timp, este totusi posibilă si varianta a doua: comoara este incă ingropată acolo.
![]()
Mai multi cautatori de comori au fost cercetări și în anul 1965 a fost identificată o locație în care râul a fost deviat cu multe secole înainte.
Până la această dată nu există însă nici o dovadă istorică sau înregistrare oficială că aurul și argintul a fi fost recuperate.
Alaric (Alarich sau Ulrich, în latină Alaricus) s-a născut în jurul anului în anul 370 în Dobrogea de astăzi, în preajma Deltei Dunării, fie în insula Peuce (un grind din deltă), fie mai probabil în castrul de la Platei Pegiae, vizigoții fiind atunci foederati ai romanilor (castrul se găsește pe teritorul actualei comune Dunavățu de Jos).
Prima apariție a lui Alaric pe scena politică a fost ca liderul unei trupe mixte de goți și popoare aliate care au invadat Tracia în 391, când au fost opriți de generalul roman jumătate vandal, Stilicho.
Aderând mai târziu în armata romană, și-a început cariera sub comanda gotului Gainas. În 394 Alaric a condus o forță gotă de 20.000 care l-a ajutat pe împăratul roman de răsărit, Teodosiu I, să-l învingă pe Arbogast, uzurpatorul franc, în bătălia de la Frigidus.
În ciuda sacrificiului a aproximativ 10.000 de goți, Alaric a fost nemulțumit de recunoștința împăratului. Dezamăgit, a părăsit armata și a fost ales conducător al vizigoților în 395, mărșăluind spre Constantinopol până când a fost oprit de către forțele romane.S-a mutat apoi spre sud în Grecia, unde a jefuit Pireul (portul Atenei) și a distrus Corintul, Megara, Argosul și Sparta. Ca răspuns al împăratul răsăritean Flavius Arcadius, Alaric a fost numit magister militum în Illyricum.
În 401 Alaric a invadat Italia, dar a fost învins de către Stilicho la Pollentia (Pollenza modernă) pe 6 aprilie 402.
O a doua invazie, de asemenea, s-a încheiat cu înfrângerea în bătălia de la Verona, deși Alaric a forțat Senatul roman să-i plătească o subvenție importantă. În timpul invaziei italiene a lui Radagaisus, Alaric a rămas inactiv în Iliria. În 408, împăratul occidental Flavius Honorius a ordonat executarea lui Stilicho și a familiei sale, pe fondul zvonurilor că generalul a făcut o înțelegere cu Alaric. Honorius, apoi, a incitat populația romană să masacreze mii de soții și copii ale goților care servesc în armata romană.
Deplasându-se rapid de-a lungul drumurilor romane, Alaric a jefuit orașele Aquileia și Cremona și a devastat terenurile de-a lungul Mării Adriatice. Liderul vizigot a asediat la Roma în 408, ca în cele din urmă, Senatul să-i acorde o subvenție substanțială. În plus, Alaric a forțat Senatul să elibereze toți cei 40.000 de sclavi goți din Roma.
Honorius, cu toate acestea, a refuzat să-l numească pe Alaric în calitate de comandant al Armatei romane occidentale, iar în 409 vizigoții au înconjurat din nou Roma. Alaric a ridicat asediul după proclamarea lui Attalus ca împărat al Vestului.
Attalus l-a numit magister utriusque militiae, dar a refuzat să-i permită să trimită o armată în Africa. Negocierile cu Honorius s-au deteriorat, iar Alaric l-a detronat pe Attalus în vara anului 410, și a asediat Roma pentru a treia oară. Aliații din capitală au deschis porțile pe 24 august, iar timp de trei zile trupele sale au devastat orașul. Deși vizigoții au jefuit Roma, au tratat locuitorii uman și au ars doar câteva clădiri.
Roma, după o perioadă lungă de glorie împotriva dușmanilor săi, era acum la mila cuceritorilor săi externi.
Toate aceste atacuri i-au adus o prada imensa in aur si argint.
Alaric a mărșăluit spre sud în Calabria. A dorit să invadeze Africa, care datorită cerealelor sale a devenit cheia Italiei. Dar o furtuna i-a făcut navele bucăți și mulți dintre soldații săi s-au înecat.
Alaric a murit la scurt timp după acea, în Cosenza, probabil de febra, la vârsta de circa patruzeci de ani (presupunând din nou, o naștere în jurul 370), iar trupul său si comorile au fost, conform legendei, îngropat sub albia râului Busento.
Prizonieri din Calabria au fost folositi pentru a devia temporar fluxul râului Busento, lângă Cosenza.
Busento este un râu din Calabria, Italia care izvorăște din muntele Cocuzzo, fiind un afluent al râului Crati.
Alaric a fost pus pe calul său, înconjurat de o comoara și îngropat pe fundul râului.
Râul a fost apoi restaurat la cursul său normal, iar prizonierii au fost eliminați.
Legenda spune că tezaurul a constat din 25 de tone de aur și 150 de tone de argint.
Deși este puțin probabil ca vizigoții sa fi lăsat ascunsă comoara atât de mult timp, este totusi posibilă si varianta a doua: comoara este incă ingropată acolo.
Mai multi cautatori de comori au fost cercetări și în anul 1965 a fost identificată o locație în care râul a fost deviat cu multe secole înainte.
Până la această dată nu există însă nici o dovadă istorică sau înregistrare oficială că aurul și argintul a fi fost recuperate.